Simeria, Uroi, Săulești și Cărpiniș: întrerupere temporară a furnizării apei

I Marian

Simeria și localitățile Uroi, Săulești și Cărpiniș rămân fără apă timp de 24 de ore

Locuitorii orașului Simeria și ai localităților aparținătoare Uroi, Săulești și Cărpiniș vor rămâne fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând de miercuri, 23 septembrie, de la ora 00:00. Întreruperea este necesară pentru executarea unor lucrări complexe de racordare a rețelelor de distribuție la noua conductă de transport.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul Apa Prod S.A. din Deva de directorul general al companiei, inginerul Dorin Gligor, și de primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu.

„În cursul zilei de miercuri vom avea o oprire generală a apei în orașul Simeria și satele Uroi, Săulești, Cărpiniș, pentru a cupla noua rețea de transport a apei potabile înspre rețeaua de distribuție din aceste localități. Va fi o oprire care va începe la ora 00:00 a zilei de miercuri, pentru ca în partea de final a zilei de miercuri să se reia furnizarea”, a declarat Dorin Gligor.

Directorul Apa Prod a precizat că echipele constructorilor și asistența tehnică sunt mobilizate pentru ca lucrarea să se desfășoare într-un ritm alert. De asemenea, compania va asigura furnizarea de apă potabilă în patru puncte stabilite, care vor fi comunicate cetățenilor din orașul Simeria.

Consumatorii din zona afectată sunt rugați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata celor 24 de ore.

Apă tulbure la reluarea furnizării

Dorin Gligor a atras atenția că, la reluarea furnizării, apa poate prezenta turbiditate, adică un aspect tulbure, iar aerul acumulat pe rețea poate ajunge la robinete. El a dat asigurări că noile contoare digitale înregistrează doar consumul de apă, nu și trecerea aerului prin instalații.

„Suntem pe deplin conștienți de nerăbdarea locuitorilor și de disconfortul pe care lucrările pe bulevard l-au creat în ultima perioadă. Prin investițiile masive din fonduri europene, reconstruim din temelii o rețea veche, iar racordarea acestui tronson vital de 225 de metri reprezintă pasul decisiv pentru finalizarea lucrărilor de pe bulevard. Ne cerem scuze pentru oprirea de 24 de ore, însă această intervenție este garanția că Simeria va beneficia de servicii moderne de apă pentru următoarele decenii”, a explicat directorul general al Apa Prod.

Finalizarea lucrărilor pe Strada 1 Decembrie

Primarul Emil Rîșteiu a arătat că întreruperea furnizării de apă este dovada amplorii lucrărilor de alimentare cu apă din oraș și că, după ziua de miercuri, va putea fi finalizată Strada 1 Decembrie, principala arteră de tranzit și de acces în localitate, urmând să fie asfaltată în totalitate.

„Pe partea de distribuție mai sunt lucrări, în continuare, chiar și pe aducțiune. Domnul director a promis că se vor închide etapă cu etapă fiecare stradă și să sperăm că anul viitor va fi liniștit, un an cu apă din conducte de polietilenă, nu din acele conducte de metal care sunt colmatate chiar unele și 70-80%. Investiția era vitală pentru sănătatea populației. Încă din 2014 s-a programat această investiție. A fost împărțită în două. Partea mare, cu conductele mari de aducțiune și distribuția mare, a fost preluată de Apa Prod. Inițial, prin POIM, acum am înțeles că este pe un alt program, dar tot cu finanțare europeană. Iar partea de distribuție mică, să spunem așa, conducte de la 110 în jos, a fost preluată de primărie, care le-a finalizat în anul 2025”, a declarat Emil Rîșteiu.

Investiții de amploare în infrastructura de apă

Operatorul Apa Prod are în desfășurare, la nivel de județ, un proiect european major, a cărui finanțare a fost câștigată din fonduri europene. Valoarea totală este de aproximativ 275 de milioane de euro, respectiv 1.354.148.932 lei, din care finanțarea din partea Uniunii Europene este de 907.545.221 lei, contribuția bugetului de stat al României este de 138.801.033 lei, iar valoarea contribuției din bugetele comunităților locale din aria de operare depășește 21 de milioane de lei. Contribuția operatorului Apa Prod este de peste 68 de milioane de lei.

Investiția implică 25.000 de noi beneficiari. Lucrările pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție a apei potabile din orașul Simeria se desfășoară pe o lungime de 11.278 de metri, având o valoare de 12.525.527 lei.

De asemenea, conducta de aducțiune din sistemul de alimentare cu apă Orlea–Deva, ramura Simeria, se înlocuiește pe o lungime de 9.461 de metri, investiție evaluată la 8.040.000 lei.

Share This Article