Tulnicul din Blăjeni, o tradiție străveche care refuză să dispară
Comuna Blăjeni, din județul Hunedoara, păstrează vie o tradiție străveche legată de tulnic, un instrument de suflat considerat de istorici o moștenire culturală a vechilor daci. Aceștia foloseau instrumente similare din lemn sau scoarță pentru a transmite semnale militare de pe crestele munților.
Localnicii din Blăjeni împărtășesc aceeași cultură montană și aceleași tradiții cu moții de peste munte, motiv pentru care tulnicul a fost folosit în mod natural ca instrument de comunicare cotidiană în sate precum Reț, Groșuri sau Plai. Datina este menținută vie și în prezent prin femei din comunitate care refuză să lase instrumentul să dispară. Ele duc mai departe cântecele arhaice transmise din bătrâni, transformând tulnicul dintr-o unealtă de supraviețuire într-un simbol al mândriei istorice locale.
Legătura cu Țara Zarandului și trecutul istoric
Primarul comunei Blăjeni, Horia Jurca, subliniază importanța acestui instrument pentru identitatea locală. „Face parte din amprenta noastră locală. Este un instrument care ne leagă de neamul nostru pe acest pământ. În urmă cu un secol, tulnicul era nelipsit din gospodăriile din Țara Moților, întreaga familie știind să-l folosească”, a transmis edilul.
În timpul Revoluției de la 1848, tulnicul a devenit sirena de alarmă a oștilor conduse de Avram Iancu. Femeile din Apuseni chemau moții la luptă sau îi alarmau când trupele inamice se apropiau de văi. După legile nescrise, cu aproximativ o sută de ani înainte, în casa fiecăruia se găseau două-trei tulnice.
„Am o admirație deosebită pentru cele care transmit mai departe măiestria acestui instrument și le felicit. Este greu de manevrat, în primul rând. Mai ales de către o femeie. Denotă putere, voință și determinare. La noi în comună, printre tulnicărese este și o tânără care ne certifică faptul că moștenirea noastră nu se va stinge. Le doresc mult succes în perpetuarea acestuia și îmi doresc din suflet să știu că nu se va opri niciodată sunetul lui”, a adăugat primarul Horia Jurca.
Rolul tulnicului în viața comunității de altădată
Pe vremuri, cu tulnicul comunitatea era alertată în caz de incendii, inundații sau atacuri ale animalelor sălbatice. Ciobanii foloseau tulnicul pentru a strânge turmele, a separa oile sau a chema câinii. Prin cântece specifice, localnicii erau chemați la momente importante din viața satului precum nunți, clăci, șezători sau urcatul vitelor la munte.
La înmormântări, tulnicul era folosit pentru a cânta „bocete” ceremoniale, vestind trecerea în neființă a unui muntean. În viața de zi cu zi, bărbații plecau adesea la munci grele la pădure sau la minerit, iar femeile rămâneau să păzească gospodăriile și foloseau tulnicul pentru a ține legătura între versanți și pentru a proteja comunitatea.
În vremea marilor mișcări sociale din Transilvania, precum Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan sau Revoluția de la 1848, sunetul grav al tulnicului era folosit pentru a da „adunarea la răzmeriță”. Astfel erau chemați moții la luptă și se transmiteau mesaje secrete peste culmi, derutând armatele inamice.
Dincolo de istoricul lui, tulnicul rămâne o nestemată atemporală pe care blăjenarii o îndrăgesc precum zestrea proprie.
