Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția după un apel fals la 112
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara pentru alertarea falsă a serviciilor de urgență. Bărbatul a contestat decizia la Tribunalul Hunedoara, însă apelul său a fost anulat, deoarece nu a achitat taxa judiciară de timbru.
Incidentul care a dus la sancțiune a început în trafic, când un echipaj de poliție a oprit pentru verificări mașina în care se aflau bărbatul și soția sa, aceasta din urmă aflându-se la volan. Agenții le-au solicitat dovada asigurării obligatorii RCA. Deși actul a fost prezentat, polițiștii nu l-au luat în considerare și au decis să rețină plăcuțele de înmatriculare și certificatul auto.
Hunedoreanul a refuzat să predea documentele și a susținut că polițiștii l-au amenințat cu violența fizică. Pe acest fond, el a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a reclama „agresiuni verbale nejustificate” din partea oamenilor legii.
Două zile mai târziu, pe 1 iulie 2025, IPJ Hunedoara i-a aplicat o sancțiune contravențională pentru alertare falsă.
Magistrații Judecătoriei Brad au stabilit că acuzațiile aduse la adresa polițiștilor nu au fost probate în niciun fel.
„Instanța reține că susținerile petentului referitoare la o pretinsă apelare justificată a SNUAU 112 (…) nu sunt întemeiate, nefiind dovedită în cauză exercitarea de către reprezentanții intimatului a vreunui act de violență ori existența unui comportament necorespunzător”, se arată în motivarea instanței.
Judecătorul a concluzionat că bărbatul a determinat o mobilizare nejustificată a resurselor statului, faptă ce se circumscrie clar noțiunii de alertare falsă.
În cadrul procesului, IPJ Hunedoara a invocat datele statistice oficiale ale Serviciului de Telecomunicații Speciale aferente anului 2021: din 10.337.426 de apeluri primite la 112 la nivel național, aproximativ 4.200.000 nu au reprezentat urgențe reale. Conform autorităților, volumul uriaș de apeluri abuzive sau nejustificate blochează liniile telefonice și îngreunează intervenția salvatorilor în cazurile în care viața unor persoane este pusă în pericol real, motiv pentru care menținerea amenzii a fost considerată necesară.
