Programul „Deva cu suflet”, în dezbatere publică pentru pisicile comunitare

I Marian

Deva lansează în dezbatere publică programul „Deva cu suflet” pentru pisicile comunitare

Primăria Municipiului Deva a deschis procedura de transparență decizională pentru un proiect de hotărâre de consiliu local ce vizează înființarea unui regulament propriu pentru gestionarea pisicilor comunitare. Documentul, intitulat „Deva cu suflet – pentru pisicile comunitare”, a fost inițiat în urma unui referat depus de consilierii locali Călin Moraru, Ion Badin, Marius Lucian Mara și Cătălin Gligor.

Scopul proiectului este crearea unui cadru legal coerent, predictibil și uman pentru gestionarea coloniilor de pisici din zonele de blocuri. Programul urmărește controlul uman al populației de feline prin reducerea înmulțirii necontrolate și îmbunătățirea condițiilor generale de conviețuire urbană. Proiectul-pilot se bazează pe un parteneriat între municipalitate, asociațiile de proprietari și voluntarii locali care se ocupă deja, pe cont propriu, de îngrijirea și sterilizarea pisicilor.

Inițiatorii: „O comunitate civilizată nu poate rămâne indiferentă la suferință”

Inițiatorii proiectului au transmis un mesaj despre motivația demersului lor. „Cred că o comunitate civilizată nu poate rămâne indiferentă la suferința unor suflete fără apărare. Un bol cu apă, puțină hrană și un adăpost sunt gesturi simple, dar care spun multe despre omenia noastră”, au declarat aceștia.

Inspirat de modele din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și București

Regulamentul propus are la bază modele de succes implementate deja în mari orașe din țară, precum Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și București. Prin acest demers, autoritățile locale își propun ca municipiul Deva să facă un pas hotărât spre o societate mai empatică.

Cetățenii sunt invitați să transmită propuneri

Întrucât proiectul se află în etapa de consultare publică, inițiatorii și administrația locală fac un apel către cetățeni, ONG-uri și asociațiile de proprietari să consulte textul regulamentului și să transmită propuneri de completare, observații sau modificări relevante. Proiectul complet poate fi studiat în secțiunea dedicată de pe site-ul oficial al Primăriei Deva.

Share This Article