Administratorul public al Devei demască jocurile de culise și campania de denigrare din mediul online
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a abordat campania agresivă de denigrare desfășurată pe rețelele de socializare și a dezvăluit negocieri politice purtate în culise. Potrivit acestuia, consilierul local Emanuel Clej ar fi propus o rearanjare totală a funcțiilor de conducere din Primărie, care ar fi implicat o rocadă administrativă greu de imaginat.
„Un consilier local a propus ca să vină el în locul viceprimarului PSD, acesta din urmă să meargă pe postul de administrator public, iar eu să mă duc secretar general al municipiului Deva”, a declarat Ciprian Luca, demascând mizele și jocurile de putere din spatele atacurilor lansate în spațiul virtual.
Administratorul public respinge acuzațiile legate de momentul de la Aqualand
Ținta principală a intervenției sale a fost demontarea scandalurilor fabricate pe rețelele de socializare, în special cel legat de prezența sa pe terasa Complexului Aqualand, intens speculat de opoziție pentru a-l prezenta drept un personaj sfidător.
„Am fost cu colegii de la Tehnic și de la Baze Agrement pentru a preda amplasamentul constructorului. Și, pentru că urma un meci de fotbal, le-am propus colegilor să vedem împreună meciul de pe terasa Aqualandului. După unii, a fost o idee nefericită. Eu zic că a fost una corectă. Nu sunt arogant, nu am vrut să demonstrez nimic, îmi cer scuze dacă unii s-au simțit lezați din acest motiv. Linșajul care se întâmplă în legătură cu activitatea noastră în primărie nu este în regulă”, a declarat Ciprian Luca.
Sesizări privind funcționari care acționează împotriva comunității
Administratorul public a subliniat că există funcționari publici din interiorul instituției care îngreunează desfășurarea circuitelor administrative. Potrivit acestuia, unii dintre aceștia au plecat din primărie, însă câțiva au rămas. Ciprian Luca a precizat că funcționarii sunt obligați să muncească pentru oameni și nu împotriva lor.
Fosta conducere a CSM Deva, acuzată de gestionarea deficitară a banilor publici
Pe de altă parte, administratorul public a arătat că fosta conducere a Clubului Sportiv Municipal Deva a lăsat o gaură de peste un milion de lei. Ciprian Luca i-a pus la zid pe cei care au administrat clubul în trecut, acuzându-i de o bătaie de joc pe spatele contribuabililor. În timp ce detractorii din mediul online mută atenția pe rețelele sociale, realitatea arată că bugete uriașe din taxele devenilor au fost cheltuite fără performanțe, susține acesta. În această categorie se încadrează și investiția în noua telecabină, care a fost dată în funcțiune, iar la o zi distanță s-a oprit.
Complexul Aqualand Deva se redeschide săptămâna viitoare
Administratorul public a anunțat că, în ciuda tuturor celor care au sperat ca lucrările să eșueze, proiectul de renovare de la Complexul Aqualand Deva intră în linie dreaptă. „Lucrările de renovare la Complexul Aqualand sunt în toi. Săptămâna viitoare vom redeschide Complexul Aqualand, modernizat, complet refăcut, ceea ce ne bucură enorm”, a conchis Ciprian Luca.
Conferința de presă de miercuri trasează o linie clară în politica locală, arătând că actuala conducere a primăriei refuză să accepte trocuri politice sau atacuri nefondate, iar proiectele orașului merg înainte.
